HEPATITA B

CE ESTE

Virusul hepatitic B este unul dintre virusurile care pot afecta ficatul, producand boala numita hepatita B, care poate fi acuta sau cronica. Afectiunea poate varia de la asimptomatica la o tulburare acuta grava, care pune viata in pericol . Daca hepatita B devine cronica, poate duce la afectiuni grave cum sunt ciroza si cancerul de ficat1.

CINE ESTE SUPUS RISCULUI

Cazurile de hepatita B sunt intr-un numar crescut in Asia, Africa si America de Sud, de aceea riscul contractarii acestei infectii in aceste tari este marit. Insa orice persoana care nu este vaccinata impotriva hepatitei B este supusa riscului contractarii virusului. Virusul hepatitic B poate supravietui cel putin sapte zile in afara organismului. Perioada de incubatie a bolii este intre 30 si 180 de zile (75 de zile in medie)1.

CARE SUNT SIMPTOMELE

In timpul fazei acute a infectiei, majoritatea oamenilor nu prezinta niciun simptom. Cei care au simptome se pot confrunta cu oboseala, greata, varsaturi, febra, icter, dureri articulare si dureri abdominale. Un numar mic de persoane au icter (ingalbenirea pielii si a zonei albe a ochilor). Intre 90 si 95% din adultii cu infectia acuta cu virusul hepatitic B vor elimina virusul in termen de 6 luni si vor dezvolta protectie pe tot parcursul vietii impotriva lui. Totusi, unele persoane nu pot elimina virusul si dezvolta hepatita cronica1.

CUM SE TRANSMITE

Hepatita B se transmite de la o persoana la alta, prin expunerea la sangele infectat, diverse fluide corporale infectate (sperma, lichid vaginal) sau prin contact sexual. In unele cazuri, hepatita B se transmite de la mama infectata la nou-nascut in timpul nasterii1.

80-90% dintre sugarii infectati cu virusul hepatitic B in primul an de viata prin transmiterea infectiei de la mama, dezvolta hepatita cronica2.

CUM SE POATE PREVENI

Hepatita B este o boala prevenibila prin vaccinare. Exista scheme diferite de vaccinare si diferite vaccinuri cu continut de antigen al virusului hepatitic B2. Conform schemei de vaccinare din cadrul Programului National de Vaccinare 2017-2019, in Romania vaccinul impotriva hepatitei B este administrat in 4 doze: in primele 24 de ore de viata, la 2, 4 si respectiv 11 luni3.

Schema completa de vaccinare induce niveluri de anticorpi de protectie de peste 95% in randul sugarilor, copiilor si adultilor tineri2.

CUM SE POATE TRATA

Exista analize de sange disponibile pentru diagnosticarea si monitorizarea hepatitei B. O persoana care este posibil sa fi intrat in contact cu virusul trebuie sa solicite opinia unui medic1.

Cabinete de vaccinari internationale

Pentru informatii suplimentare, consultati un profesionist in domeniul sanatatii!