INFECTIA CU VIRUSUL EBOLA

CE ESTE

Infectia cu virus Ebola este cauzata de un virus din familia Filoviridae, genul Ebolavirus. Exista cinci specii identificate ale virusului Ebola, si despre patru dintre acestea se stie ca duc la aparitia bolii la om1.

Este o boala rara si fatala cauzata de una dintre speciile acestui virus1. Virusul Ebola poate imbolnavi oamenii si primatele non-umane (maimute, gorile si cimpanzei)1. Acest virus intalnit in mai multe tari africane, a fost descoperit prima data in anul 1976 si de atunci au aparut sporadic focare in Africa1.

CINE ESTE SUPUS RISCULUI

Persoanele cele mai expuse riscului sunt cele care intra in contact direct cu persoanele infectate, de exemplu2:

  • Membrii personalului spitalelor sau laboratoarelor care nu folosesc echipamente de protectie personala corespunzatoare cand ingrijesc pacientii cu infectie cu virus Ebola
  • Membrii familiilor care ingrijesc pacientii cu infectie cu virus Ebola

In Romania nu au existat cazuri confirmate de infectie cu virus Ebola. Exista un risc redus de imbolnavire cu virus Ebola intr-o tara fara un focar al bolii.

CARE SUNT SIMPTOMELE

Simptomele apar la 2-21 de zile de la expunerea la virus si includ2:

  • Febra
  • Cefalee
  • Dureri musculare si senzatie de slabiciune
  • Dureri in gat
  • Frisoane
  • Eruptie cutanata
  • Greata, varsaturi si diaree
  • Hemoragie (sangerari interne si externe)

CUM SE TRANSMITE

Virusul Ebola se poate transmite prin contactul cu1:

  • Sangele, tesuturile sau fluidele corporale ale unei persoane infectate
  • Echipamente medicale contaminate cu fluide corporale infectate, cum sunt acele
  • Personalul medical din centre de asistenta medicala care nu poarta echipament de protectie corespunzator, inclusiv masti, halate si manusi
  • Animale infectate, printre care se numara liliecii, gorilele si maimutele.

CUM SE POATE PREVENI

Deocamdata nu exista niciun vaccin autorizat pentru Ebola2.

Calatorii in regiuni in care exista focare de infectie cu virus Ebola trebuie sa-si ia urmatoarele masuri de precautie2:

  • Evitati contactul direct cu fluidele corporale ale persoanelor care sufera de infectie cu virus Ebola sau boli necunoscute, cum sunt:
    • Urina, sange, saliva
    • Lichid de varsatura, sperma, lapte matern, secretii vaginale
  • Evitati contactul direct cu:
    • Cadavrele oamenilor care au murit din cauza infectiei cu virus Ebola sau a unor boli necunoscute
    • Echipamente medicale contaminate cu sange sau fluide corporale
  • Evitati animalele salbatice vii si moarte (potential purtatoare de virus Ebola), dintre care amintim:
    • Gorilele, maimutele, liliecii de fructe
    • Porcii spinosi, cimpanzeii, antilopele de padure

Lucratorii din domeniul asistentei medicale2:

  • Trebuie sa-si ia masuri stricte de control al infectiilor, sa foloseasca echipamente de protectie personala (halate, masti, manusi, ochelari) si sa asigure izolarea persoanelor infectate
  • Trebuie sa dezinfecteze sau sa arunce in mod corespunzator instrumentele si echipamentele dupa tratarea pacientilor cu infectie cu virus Ebola.

Calatorii care se intorc dintr-o tara in care au existat focare de infectie cu virus Ebola2:

  • Trebuie sa-si monitorizeze starea de sanatate, inclusiv sa-si masoare temperatura de doua ori pe zi timp de 21 de zile si sa urmareasca aparitia oricarui simptom.

CUM SE POATE TRATA

Deocamdata nu exista niciun tratament specific autorizat pentru infectia cu virus Ebola. Pacientii sunt tratati simptomatic, astfel2:

  • Mentinerea unor valori normale ale tensiunii arteriale si a nivelului de oxigen
  • Asigurarea valorilor adecvate ale fluidelor si electrolitilor
  • Izolarea stricta intr-o unitate de terapie intensiva pentru a preveni transmiterea bolii la alte persoane.

Se recomanda consultarea medicului la aparitia simptomelor. Pentru informatii suplimentare referitoare la virusul Ebola, discutati cu medicul dvs.

Cabinete de vaccinari internationale

Pentru informatii suplimentare, consultati un profesionist in domeniul sanatatii!