BOALA MENINGOCOCICA

CE ESTE

Boala meningococica invaziva (BMI) este o infectie bacteriana cauzata de meningococ (Neisseria meningitidis) cu forme grave de manifestare, ce includ meningita si septicemia1. Meningita este inflamatia membranelor protectoare care inconjoara creierul si maduva spinarii, iar septicemia este o infectie periculoasa a sangelui1. Persoanele pot fi purtatoare ale bacteriilor fara sa o stie; cu toate acestea, bacteriile prezinta un risc semnificativ la adresa sanatatii atunci cand devin invazive sau sunt transmise copiilor sau altor persoane neimunizate, susceptibile1.

CINE ESTE SUPUS RISCULUI

Multe persoane sanatoase pot purta bacteria in gat sau nas, fara sa se imbolnaveasca si o pot transmite celorlalti1.

Boala meningococica invaziva poate cauza decesul la pana la 10% din populatia infectata1.

Dintre cei supusi celui mai crescut risc de boala meningococica invaziva, amintim1:

  • Copiii cu varsta sub 5 ani
  • Persoanele care traiesc in locuinte suprapopulate
  • Adolescentii cu varsta cuprinsa intre 15 si 18 ani
  • Calatorii din zone in care boala este frecventa, inclusiv in „centura meningitei” din Africa Subsahariana
  • Persoanele cu factori genetici specifici de risc
  • Persoanele cu o infectie concomitenta a tractului respirator (cum este gripa)
  • Fumatorii
  • Persoanele infectate cu HIV.

CARE SUNT SIMPTOMELE

Simptomele se dezvolta, de obicei, la 3-4 zile de la expunere si pot aparea in decurs de pana la 10 zile. Acestea includ1:

  • Febra
  • Somnolenta
  • Iritabilitate sau nervozitate
  • Cefalee intensa
  • Varsaturi
  • Gat intepenit
  • O eruptie cutanata care incepe ca niste pete roscate/violacee care nu dispar cand sunt apasate si se intind rapid (purpura).

CUM SE TRANSMITE

Boala meningococica invaziva se raspandeste prin contact apropiat, direct, precum1:

  • Traiul in locuinte suprapopulate
  • Tuse, stranut sau sarut
  • Consumul de alimente sau bauturi in comun
  • Folosirea in comun a periutelor de dinti, gutierelor pentru bruxism, tigarilor sau rujurilor
  • Folosirea in comun a jucariilor de bagat in gura sau a instrumentelor muzicale cu mustiuc

CUM SE POATE PREVENI

Cel mai bun mod de a preveni boala meningococica este sa va asigurati ca dvs. si copiii dvs. sunteti vaccinati. Vaccinurile meningococice va protejeaza impotriva a cinci tulpini diferite ale bacteriei care cauzeaza formele fatale ale bolii1.

CUM SE POATE TRATA

Boala meningococica invaziva reprezinta o urgenta medicala si necesita ingrijiri medicale imediate. Boala meningococica invaziva se trateaza cu antibiotice timp de 3-7 zile1. Contactii apropiati ai cazurilor trebuie sa primeasca antibiotic in doza unica, pentru a preveni aparitia bolii. Contactati-va imediat medicul, daca ati fost expus la boala meningococica invaziva prin1:

  • O persoana infectata care locuieste in aceeasi casa cu dvs.
  • Un contact infectat de la cresa
  • Un contact infectat de la gradinita
  • Secretii orale de la o persoana infectata.

Cabinete de vaccinari internationale

Pentru informatii suplimentare, consultati un profesionist in domeniul sanatatii!